Hello
Bine ai venit în lumea mea! Nu ești aici întâmplător, probabil cauți ceva ce nu ai găsit până acum. Ești aici! You made it! Welcome!
Mă numesc Andrea și am creat acest spațiu dintr-o nevoie profundă de a oferi ceea ce simt că lipsește în jurul nostru. Ascultare adevărată, înțelegere, empatie, acceptare și conexiune umană sinceră fără măști.
Am avut o viață care nu a fost nici pe departe cum mi-am dorit-o, iar asta m-a determinat să aduc în lume un strop de înțelegere și compasiune. Știu cum e să cauți pe cineva care te înțelege și să nu găsești.
Pentru că din lipsă se nasc cele mai autentice și valoroase lucruri, am creat acest spațiu sigur și plin de tot ce nu am primit eu când aveam nevoie.
Povestea mea
M-am născut în Satu Mare, în ’89 — deci sunt, oficial, millenial.
Am crescut într-o familie în care dragostea era adesea înlocuită cu absență, durere și critici. Părinții mei au divorțat când aveam doar doi ani, iar copilăria mea s-a împărțit între mama, tata și bunici — trei lumi diferite, dar niciuna care să se simtă cu adevărat "acasă".
Tatăl meu a fost alcoolic. Mama a fost plecată o vreme în străinătate, iar când era prezentă, mă critica constant. Nu am avut niciodată un spațiu în care să pot fi pur și simplu "eu", fără frică, fără vină, fără rușine. Încă din copilărie am învățat să supraviețuiesc, adaptându-mă la ce voiau ceilalți.
În adolescență am căutat alinare în alcool. Pe la 20 de ani, în jocurile de noroc. Mai târziu, în droguri ușoare. Toate au fost încercări de a umple un gol interior prea mare, prea adânc. M-am simțit mereu "prea mult" sau "prea puțin". Niciodată suficientă.
Am intrat apoi într-o relație toxică, unde am rămas 9 ani, sperând că o să găsesc iubire, sens sau măcar stabilitate. Dar nu a fost așa. Un accident de mașină a fost momentul meu de trezire. Atunci am înțeles că viața mea merită mai mult. A fost clipa în care am realizat că partenerul meu punea mai multă valoare pe mașină decât pe mine. Și ceva s-a rupt.
În timpul acelei relații am avut gânduri de renunțare la viață. Am ajuns la terapie și la psihiatru. Am primit diagnosticul de Borderline, iar apoi de Bipolar. Pentru mine, însă, nu a fost o sentință — ci un început. Am început să înțeleg de ce mă simțeam așa cum mă simțeam.
A urmat o perioadă în care m-am autoeducat. Am citit multă psihologie, am învățat despre mine, despre viață, despre cum să trăiesc altfel. Din toate aceste suferințe s-au născut și lucruri frumoase: fetița mea, care îmi dă sens și ancoră, dar și claritatea cu care văd azi viața. Pot spune azi, cu mândrie, că sunt independentă și îmi construiesc viața pe cont propriu. Singură, dar nu pierdută – ci cu încredere, cu demnitate, cu curaj.
Reconstrucția mea n-a fost ușoară. A fost plină de întrebări, de nopți albe, de lacrimi și de dureri profunde. Dar, cumva, din toată acea întunecime, s-au născut momente de claritate, revelație și adevăr.
Am învățat cine sunt. Ce merit. Ce vreau să ofer lumii.
Astăzi nu mai caut validare. Caut conexiune autentică.
Și vreau să ofer exact ceea ce mi-a lipsit mie: ascultare, înțelegere, sprijin, ghidare, compasiune.
Nu sunt coach. Nu sunt terapeut.
Sunt doar un om care a trecut prin iad și și-a găsit drumul înapoi către viață.
Și uneori, asta e tot ce ai nevoie:
De cineva care să te vadă și să te audă exact așa cum ești. 💚